Toamna și frunzele

Toamna și frunzele

Cum să distrați copii cu ele?

Frunzele colorate aparțin inerent toamnei și copiii le adoră – să urmărească cum cad, să descopere toate felurile de nuanțe din lume, diferite forme, cum foșnesc. Deci de ce să nu vă faceți această perioadă mai plăcută cu jocurile în care veți folosi frunzele colorate? Cum? Iată 5 sfaturi cum să distrați copiii cu frunzele căzute.

Săriți în grămezile de frunze

Aceasta este probabil cea mai simplă și cea mai distractivă activitate verificată de generații întregi. Luați grebla, ieșiți în curte, grădină, parc sau în curtea interioară a blocului și începeți să adunați la grămadă frunzele căzute. Când grămada va fi destul de mare, permiteți-le copiilor să sară în frunze, să se rostogolească în ele și să fie în contact cu natura. Că își vor murdări treningul? Acesta este cel mai bun preț pentru bucuria copiilor.

Luați aparatul foto

Frunzele colorate sunt incredibil de fotogenice, mai ales acolo unde se află cu sutele, miile sau milioanele – în parc, în pădure, pe aleea de copaci. Luați cu Dvs. aparatul foto și împreună cu odrasla Dvs. inventați compoziții artistice: o frunză uriașă de arțar în loc de față, frunzele căzând surprinse în mișcare, frunza prinsă în pânza de păianjen sau facerea de „îngeraș“ în grămada de frunze. Apoi puteți să printați fotografiile împreună și să le puneți în album.

Tempo sfat: Când veți merge să faceți poze, încercați să armonizați hainele cu culorile toamnei – galben, portocaliu, roșu, maro, muștar – și o să vedeți cât de bine va arăta acest lucru în fotografii.

Strângeți frunzele și faceți-vă un ierbar

Ce-ar fi să combinați plăcutul cu utilul? Strângeți frunzele diferiților copaci – stejar, arțar, mesteacăn, tei, plop, platan – lăsați-le încă o zi, două la uscat și la presat între două hârtii puse într-o carte groasă și apoi lipiți-le în notesul Dvs. Împreună cu copiii puteți să scrieți și denumirile copacilor sau întâmplarea datorită căreia ați descoperit această captură valoroasă. Odraslele vor cunoaște în acest fel natura, au un hobby, pe care vor să-l continue ei singuri și veți petrece împreună clipe plăcute – fie la plimbare, fie când lipiți.

Strângeți frunzele și faceți-vă un ierbar

Faceți animale din frunze

Frunzele colorate căzute pot trezi și imaginația copiilor – strângeți-le într-o geantă de pânză sau într-o pungă de hârtie: cu cât mai multe forme, culori, nuanțe, chiar și deteriorate. Acasă întindeți pe masă ziare sau o față de masă mai veche, răsturnați pe ea captura Dvs., pregătiți hârtia și lipiciul și împreună cu copiii inventați animale pe care le veți asambla din mai multe frunze. Pe acestea le veți lipi ulterior pe hârtie și opera de artă pentru perete este pe lume.

Vopsiți cu vopsea și imprimați

O altă modalitate interesantă de a folosi frunzele căzute, este să luați o paletă sau o scândură mai mare, să puneți pe ea culori și puteți chiar să amestecați aceste culori, să creați diferite combinații, gradiente, nuanțe. Apoi înmuiați o frunză în acestea și apăsați-o cu partea vopsită pe o hârtie curată. Ștampila naturală este pe lume. Cu toate acestea, nu trebuie să terminați prin imprimarea unei singure frunze, ci încercați să creați diferite ornamente sau imagini. Vă dorim o distracție plăcută.

Vopsiți cu vopsea și imprimați
0 0 votes
Article Rating