Cum să decorezi camera de zi pentru un plus de rafinament

Cum să decorezi camera de zi pentru un plus de rafinament

Atunci când vine vorba de amenajarea locuinței, avem o viziune pe care o urmăm atunci când ne mutăm în casă. Știm că ne dorim un dormitor pe nuanțe de roz sau bleu pal, că în living vrem să punem și birou și să fie locul acela plin de energie unde ne petrecem timpul împreună făcând tot felul de activități. Dar se poate ca, în timp, lucrurile să se schimbe. Sunt atât de mulți factori care ne pot determina să ne schimbăm, fie că vrem sau nu. Și atunci ajungem în poziția în care ne dorim să facem din nou modificări, pentru a continua să ne simțim bine în spațiul de acasă.

O modalitate simplă de a da o notă de rafinament spațiului este să investești în decorațiuni pentru camera de zi. Nu ai nevoie de un specialist în design interior pentru camera de zi dacă tot ce îți dorești este să arate mai elegant și puțin mai sofisticat. Poți ajunge la rezultate impresionante fără nici un ajutor din afară, doar folosind lista noastră ca sursă de inspirație!

1. Jucați-vă cu culorile

O cameră de zi decorată în culori prea deschise poate lăsa impresia că e prea simplă. În același timp, un living decorat în culori închise, despre care știm bine că arată mai elegant, ar putea lăsa impresia că e prea întunecos. Deci, care e calea de mijloc când vine vorba despre decorațiuni pentru camera de zi? Ideal ar fi să vă jucați cu culorile astfel încât să creați un contrast interesant între deschis și închis. De exemplu, puteți alege draperiile închise și canapeaua de o culoare pastelată sau invers. Sau o canapea neagră sau gri cu perne în culori pastelate.

2. Jucați-vă cu texturile

Poate ați decis deja că nuanțele alese pentru camera de zi sunt cu adevărat cele mai potrivite, ce rămâne de făcut dacă vreți să schimbați puțin lucrurile pentru un plus de rafinament? Ei, bine, e timpul să ne jucăm puțin cu texturile. Texturi diferite ale materialelor, chiar și în aceeași culoare creează un efect deosebit, care cu siguranță va atrage atenția.

3. Note de lemn și/ sau metal

În funcție de stilul de design interior ales pentru camera de zi, puteți alege decorațiuni sau elemente de mobilier din lemn sau metal. Elementele din lemn sunt ideale pentru un stil rustic sau chiar clasic, în timp ce cele din metal pot transforma cu totul interiorul într-un stil industrial sau modern.

Și nu e deloc complicat să alegeți decorațiunile pentru camera de zi când aveți la dispoziție un site cu o ofertă atât de variată!

4. Covoare în culori deosebite

Și dacă nu vreți să schimbați prea mare lucru și visați la o schimbare de look radicală cu costuri minime? Este oare acest lucru posibil? În acest caz, tot ce trebuie să faceți este să înlocuiți covorul din living cu unul mai nou și cu un design inovativ. Pentru un efect wow, alegeți culori tari care vor ieși în evidență!

0 0 votes
Article Rating