Rață de Crăciun cu găluște de cartofi

Rețetă: Rață de Crăciun cu găluște de cartofi și varză roșie

Deși sărbătorile de Crăciun sunt dominate de mâncăruri precum ciorba de varză, crapul prăjit și salata de cartofi, mulți dintre noi îndrăgesc în această perioadă rața friptă. Am pregătit pentru Dvs. o rețetă nu numai pentru rața friptă cu portocale, ci și pentru găluște de cartofi (knedlíčky) și varză roșie, care sunt parcă create pentru această perioadă răcoroasă. Cum să procedați?

Ce vă trebuie:

Pentru rața friptă

  • 1 rață mai mare
  • 5 portocale
  • 20 g zahăr de trestie
  • 2 dcl vin alb (ideal sec)
  • 3 dcl supă (ideal de rață sau de pui)
  • 20 ml sos de soia
  • sare
  • piper negru măcinat
  • câteva cuișoare
  • ulei

Pentru găluștele de cartofi

  • 1 kg griș
  • 1 kg cartofi
  • sare
  • 1 ou

Pentru varza roșie

  • 1 varză roșie de mărime medie
  • 100 g zahăr tos
  • oțet
  • ceapă
  • untură (ideal de rață)
  • chimen întreg
  • sare
  • piper negru

Cum să pregătiți rața friptă

1. Începeți cu portocalele, pe care le spălați bine – și cu pur -, le clătiți, le uscați și răzuiți coaja de la o portocală. Într-un vas mic încingeți uleiul, căliți ceapa tăiată mărunt, adăugați coaja de portocale și zahărul de trestie. Când zahărul începe să se caramelizeze adăugați supa, vinul, sosul și câteva cuișoare. Lăsați până începe să fiarbă și luați de pe foc.

2. Spălați bine rața și uscați-o. Apoi sărați-o generos cu sare și condimentați, așezați-o într-o tavă mai mare cu pieptul în jos, turnați peste ea sosul de portocale, acoperiți cu o folie de aluminiu și puneți la copt în cuptorul încălzit la 180 °C.

3. După aproximativ o oră de coacere, scoateți tava din cuptor, întoarceți rața, acoperiți-o din nou și coaceți încă o oră – dacă doriți o rață mai suculentă, în acest timp o puteți stropi de cel puțin două ori cu sucul în care se coace.

4. După această oră descoperiți tava, pe rață și lângă ea aranjați toate cele 5 portocale tăiate rondele și coaceți-o descoperită până când pielea devine crocantă și frumoasă auriu-maronie.

Cum pregătiți găluștele de cartofi

1. Fierbeți cartofii în coajă, curățați-i și măcinați cu o mașină de tocat carne.

2. Adăugați grișul, oul, sarea și amestecați într-un aluat compact, puțin lipicios.

3. Modelați din aluat cilindrii cu o lungime de aproximativ 4 cm și diametrul 2,5 cm și fierbeți în apa puțin sărată.

4. Când găluștele ies la suprafață, fierbeți-le încă aproximativ 10 minute, apoi strecurați și lăsați să se răcească puțin.

Cum pregătiți varza roșie

1. Tăiați varza roșie în fâșii scurte și subțiri. Într-un vas mare încingeți untura, adăugați ceapa tăiată mărunt și zahărul.

2. Când zahărul începe să se caramelizeze, puneți în vas varza roșie, un pumn de chimen întreg, amestecați bine și dinstuiți acoperită încă aproximativ 30 de minute.

3. După o jumătate de oră turnați în varza roșie puțină apă, puneți sare, piper și dinstuiți din nou aproximativ 30 de minute.

4. Când varza începe să se înmoaie, gustați dacă nu este prea dulce, dacă da, puneți puțin oțet. În cazul în care nu este destul de dulce, adăugați încă puțin zahăr.

5. Amestecați varza pe parcurs și gustați, când este moale după gustul Dvs., luați-o de pe foc și lăsați-o să stea în vasul acoperit.

Toate rețetele din calendar le puteți găsi aici: https://www.temponabytok.sk/calendarul-de-advent-cu-reete/ 

calendarul de advent
0 0 votes
Article Rating