Ciorba de leurdă

Rețetă: Ciorba de leurdă (usturoiul ursului) cu găluște de griș

Sezonul leurdei este relativ scurt, dar poate fi prelungit de vremea favorabilă, așa că în cel mai bun caz avem la dispoziție mai mult de două luni ca să ne pregătim o mâncare excelentă din această plantă. Una din acestea poate fi și ciorba de leurdă cu găluște de griș – încălzește, puțin ustură, dar în același timp mângâie datorită smântânii.

Ce vă trebuie pentru ciorba de leurdă

  • doi pumni plini de leurdă proaspătă
  • 3 cartofi mijlocii
  • 3 liguri de făină fină
  • 200 ml smântână
  • 1 ceapă mai mare
  • piper alb
  • chimen măcinat
  • sare
  • untură de porc
  • apă

Pentru găluștele de griș

  • 1 ou
  • griș
  • apă
  • un praf de sare

Cum să pregătiți ciorba de leurdă

1. Curățați ceapa, tăiați-o bucăți mici și căliți într-o oală mai mare pe untură de porc.

2. Peste ceapă adăugați făina fină și amestecând continuu, faceți un rântaș alb. Apoi turnați peste aproximativ 1,2 litrii de apă și lăsați să fiarbă.

3. Între timp curățați cartofii, tăiați-i în cuburi mai mici și adăugați în oală împreună cu piperul alb, chimenul măcinat și sarea. Lăsați să fiarbă acoperită până se înmoaie cartofii.

4. Apoi spălați și uscați leurda, tăiați-o în bucăți mai mici și când se înmoaie cartofii adăugați împreună cu smântâna în oală. Lăsați să fiarbă puțin, este suficient 5 minute.

5. Luați un blender și amestecați bine conținutul vasului.

6. Într-o cană mai mare bateți oul, adăugați aproximativ 3 linguri de apă și adăugați grișul până se formează o masă mai groasă pentru găluște. Înmuiați lingura în vasul cu ciorbă și apoi cu capătul acesteia luați viitoarea găluscă, pe care o „lăsați” în supă. Ar trebui să se dezlipească singură. Astfel faceți toate găluștele, lăsați să fiarbă aproximativ trei minute, luați de pe foc, lăsați puțin să se răcească și puteți să serviți. Poftă bună.

0 0 votes
Article Rating