Mai există viață sexuală după apariția copiilor?

Mai există viață sexuală după apariția copiilor?

Ne gândim la copii ca la acele ființe magice care ne vor umple casa de râsete și veselie, care ne vor face să cunoaștem fericirea prin gesturi mărunte și de zi cu zi. La ce nu ne gândim însă înainte de apariția copiilor este viața sexuală a părinților. Sex după sarcină, sex după copii – mai există viață sexuală după ce în familie apar și micuții? Dacă este să ne luăm după specialiști, cu siguranță părinții pot avea și timp pentru ei și relația lor, dacă prioritizează aceste aspecte. Dar cum să facem asta?

Schimbări ce apar după apariția copiilor

În primul rând, vorbim de o periodă de câteva săptămâni (sau chiar luni) după naștere când sexul nu este recomandat. Dar chiar atunci când nu mai există contraindicații medicale, oboseala, schimbarea programului și chiar stresul pot afecta atât apetitul pentru sex cât și posibilitatea de a avea o viață sexuală împlinită.

De cele mai multe ori, după apariția copiilor, dormitorul nu le mai aparține în totalitate părinților. Dormitorul matrimonial devine un loc unde se așează și pătuțul nou născutului sau unde copiii mai mari vin mereu în timpul nopții să ceară diverse lucruri. Atunci când copiii nu dorm în camere separate, poate fi o adevărată provocare să faceți sex după copii. Totuși, chiar și în acest caz există soluții, atâta timp cât și mama și tata vor să țină flacăra pasiunii aprinsă. Să vedem câteva sfaturi de la experți pentru a vă bucura de viața sexuală după apariția copiilor:

1. Puneți în program sexul

Avem ore fixe de masă, de muncă, de mers la sală, de ce să nu avem un loc în program și pentru sex? Șansele ca sexul chiar să se întâmple este mai mare dacă știm sigur că marți seară de la 6 este programat. Dar sună așa ciudat să programăm sexul, nu-i așa? Puteți să stabiliți atunci un fel de întâlnire de conectare. Fie că e vorba de o seară de netflix pe canapea, doar părinții, sau chiar o cină romantică. Dar cine stă cu copiii în timpul acesta?

2. Cereți ajutor pentru a avea mai mult timp

Nu vi s-a părut nimic nefiresc să cereți ajutorul membrilor familiei sau a prietenilor pentru a sta cu copilul atunci când aveți de muncă sau aveți o programare la doctor. De ce să nu-i rugați să vă ajute și să fie bone și atunci când vreți să petreceți o seară (poate chiar un weekend) cu persoana iubită? De cele mai multe ori veți fi surprinși de cât de mult se vor bucura bunicii să petreacă timp cu cei mici. Și sigur nu va fi o dramă să fiți departe de copii pentru câteva ore pe timpul nopții.

3. Lucrați la conexiune tot timpul

La un moment dat ajungem în punctul în care mergem cu valul și luăm ca garantate toate lucrurile minunate dintr-o relație. Dar adevărul este că relațiile sunt fragile și au întotdeauna nevoie să fie întreținute. Investiți timp și efort în conexiunea pe care o aveți cu partenerul pentru a vă putea bucura de o viață sexuală împlinită. Puneți-vă unul pe celălalt pe lista priorităților și veți vedea beneficiile în timp.

0 0 votes
Article Rating