Râmele de California, deci un tip special de râme, care descompune deșeurile menajere și reușește să trăiască în condițiile înghesuite ale compostorului, sunt un ajutor excelent. Acestea pot să producă din deșeuri inutile un îngrășământ căutat, care vă va asigura plante de cameră mai frumoase sau recoltă mai bogată pe balcon. Încercați?
Unde trebuie să puneți compostorul?
Vermicompostorul puteți să-l puneți în garaj, atelier, pe balcon, terasă, în coridor sau bucătărie. Baza este temperatura corectă – de la 18 până la 25 de grade, deci temperatura obișnuită de cameră va fi suficientă. Este important să nu-l puneți lângă sursele de căldură – de ex. lângă cuptor, deoarece râmele mor la temperaturi peste 32 grade. De asemenea, nu suportă temperaturile sub punctul de îngheț.
Pentru compostarea în gospodărie este ideală râma de California eisenia andrei. Îi place temperatura mai ridicată, de aceea se potrivește în bucătărie, se reproduce rapid și prelucrează foarte eficient resturile organice. De câte râme veți avea nevoie? Pentru o familie de patru persoane în cazul în care gătiți sau cel puțin mâncați acasă în fiecare zi, calculați aproximativ 500 de grame de râme. Acestea au nevoie în fiecare zi de aproximativ un sfert de kilogram de resturi organice pentru a se hrăni.
Unde locuiesc râmele?
În vermicompostor. De exemplu, puteți să vi-l faceți singuri, pe youtube găsiți sute de instrucțiuni, sau îl puteți cumpăra în e-shop sau în magazin (articole de grădinărit, articole menaj, diferite magazine fără ambalaj). În vermicompostor le oferiți râmelor un așternut din frunze căzute, ierburi, fire de nucă de cocos sau carton. Așternutul ar trebui să fie ușor umed în așa fel, încât atunci când îl apăsați să apară câteva picături de apă între degete. Râmele nu pot trăi în mediu uscat.
Pentru 500 de grame de râme doza zilnică recomandată este de 250 până la 500 g. Materiile prime nu ar trebui să fie complet proaspete, așa că lăsați-le să stea într-un recipient corespunzător pentru colectarea deșeurilor menajere.
Însă înainte de aceasta tăiați-le în bucăți mai mici de 5 cm. După mutarea în vermicomportor, îngropați-le bine în așternut. Încercați să nu hrăniți râmele în fiecare zi. Dacă nu le hrăniți și 30 de zile, nu se va întâmpla nimic.
Ce le place râmelor?
resturi de legume și fructe
pungi de ceai
zaț de cafea
coji de ouă
Limitat:
citrice și fructe exotice
Aceste lucruri sunt interzise:
totul, ce nu aparține în compostul obișnuit +
sâmburi
carne și oase, produse animale
produse lactate, alimente procesate industrial
ulei, untură și alte grăsimi