Postul Paștelui ține 48 de zile și este cel mai lung și mai dur post de peste an. Sunt persoane care vor să țină tot postul, în timp ce altele postez doar o săptămână la început și la sfârșit sau doar miercurea și vinerea. Oricare ar fi varianta aleasă, ne-am gândit să vă pregătim câteva idei de mâncare de post sănătoasă, dar și care să țină de foame în perioada aceasta.
Cei care au mai ținut post știu că cea mai mare provocare când vine vorba de mâncarea de post este să fie sățioasă, dar și sănătoasă în același timp. Și dacă se poate să nu dureze nici mult pregătirea ei, cu atât mai bine.
Dacă sunteți pregătiți, intrați în bucătărie și haideți să vedem dacă aveți cele necesare pentru a mânca de post bine și sățios astăzi, indiferent de masa pe care vreți s-o luați!
Mâncare de post mic dejun
Dacă nu vreți să mergeți pe varianta de pâine cu pateu de post cumpărat din magazin, e bine de știut că există alternative mult mai sănătoase. Puteți încerca o zacuscă făcută în casă, dar și legume proaspete (morcovi, ardei gras, castraveți) tăiate felii mai groase pe care să le serviți cu humus sau fasole bătută. Din ardei gras puteți face bărcuțe pe care să le ungeți cu humus și aveți un mic dejun care cu siguranță vă va ține de foame câteva ore și este și foarte sănătos. Dacă nu aveți humus sau fasole, puteți încerca o pastă de avocado – are destul de multe calorii, dar și fibre și grăsimi care vor diminua senzația de foame rapid.
Mâncare de post pentru prânz
Pranzul este acea masă a zilei de care avem nevoie pentru a ne da energie pentru a doua jumătate a zilei, dar care nu dorim să ne pleoștească și să ne inducă o senzație acută de somn. Un pranz copios poate duce cu siguranță la o moțăială la birou după masă și la o productivitate scăzută. Așa că trebuie să ținem masa de prânz la un nivel optim de calorii și nutrienți. Alegeri potrivite pentru perioada de post sunt o tocăniță de cartofi de post, o mâncare de mazăre de post, fasole verde de post sau chiar un ghiveci. Servite împreună cu o salată de varză, salată verde sau chiar de roșii cu castraveți pot fi ideale pentru postul Paștelui. Și cu siguranță nu vom adormi după o porție rezonabilă de tocăniță de cartofi!
Mâncare de post pentru cină
Pentru cină putem fi tentați să repetăm felurile de mâncare de dimineața sau de la prânz, dar acest lucru nu este necesar. Putem avea o cină savuroasă încercând o ciorbă de legume sau o supă cremă de broccoli, ciuperci, conopidă, cartof dulce sau orice alte legume preferați. Legumele pot fi combinate pentru supa cremă sau folosite separat, totul ține de gustul pe care doriți să-l încercați. Alegerile cele mai uzuale sunt supa cremă de ciuperci și de broccoli, dar și supa de linte este delicioasă și sățioasă pentru cei care țin post.