Parcă ieri îl țineai în brațe și el îți gângurea în ureche. Ieri căutai pătuț cu un design deosebit pentru camera micuțului tău și păturici sub formă de animăluțe și astăzi îți pui deja problema cum să abordezi discuția despre sex. E adevărat că cum vorbești cu copilul despre sex poate fi o adevărată provocare, chiar și pentru cei mai abili dintre părinți.
Ai fost deja pus în situația în care a trebuit să răspunzi la întrebări grele fără nici un fel de pregătire prealabilă? Ședințele de la muncă par o joacă de copii comparativ cu discuțiile cu micuții curioși să afle cum funcționează anumite lucruri sau… cum se fac copiii.
Asta da intrebare de baraj! Te-ai blocat deja? Nici nu-i de mirare! Haideți să vedem împreună ce poți face ca să faci discuția despre sex tolerabilă și nu foarte neplăcută, atât pentru tine, cât și pentru cel mic.
1. Întreabă la rândul tău
Ai auzit întrebare și vei fi tentată să începi o lungă serie de explicații, care de care mai tehnice sau care țin de sfera magiei. Nu e cazul. Cel mai bun prim pas în această situație este să aflați ce îl motivează pe cel mic să pună întrebări despre concepție sau sex. Așa că, înainte de a răspunde, întreabă.
Poți spune ceva de genul acesta: “Mi-ai pus o întrebare interesantă, mă întreb dacă e vreun motiv anume pentru care ai vrea să discutăm asta acum? S-a întâmplat azi ceva care să te facă să te gândești la asta?” Așa vei vedea clar despre ce vrea copilul să discute și nu vei fi pusă în situația în care să dai mai multe detalii decât e necesar.
2. Structurează-ți clar ideile
Dacă decizia ta e să-i explici copilului clar și biologic fenomenul care îl interesează, atunci ar fi bine să nu amesteci ideile. La fel, dacă copilul tău e mic și ai ales o abordare mai de poveste, atunci e bine să eviți conexiunile cu biologia pentru a nu-l încurca și mai rău pe cel mic.
E important să formulezi propoziții simple și scurte din care să fii sigură că el a înțeles exact ceea ce ai vrut tu să transmiți. Indiferent de abordarea ta, nu îți dorești ca copilul tău să rămână cu nelămuriri sau să continue seria întrebărilor cu alți respondenți.
3. Comunică deschis
E normal să existe tentația să-i spui că e prea mic pentru un asemenea subiect sau că ar fi preferabil să se ocupe mai mult de lecții și mai puțin de cum se fac copiii. Totuși, e bine să comunici deschis cu copilul tău pentru că cu siguranță îți dorești ca și el să facă același lucru cu tine mai târziu.
Dacă nu te simți pregătită să răspunzi la o asemenea întrebare, cere-i un timp de gândire (care să nu fie mai lung de câteva ore sau o zi). Informează-te online și apoi îi poți răspunde în modul în care ți se pare cel mai potrivit.