Sfecla roșie și mazărea printre mâncărurile preferate? Credeți că am înnebunit? Deloc! La unii copii trebuie să le oferim mâncărurile noi și de 14 ori ca să le îndrăgească, la unele legume și fructe este suficient să schimbați doar consistența – Dacă copilul Dvs. refuză broccoli mărunțit , încercați să-i oferiți un pomișor – o bucată de broccoli pe aburi cu parmezan. Rețeta o veți găsi în acest articol.
Pilaf cu sfeclă roșie
Acest prânz rapid este gustos și mai ales practic – poate fi mâncat atât de un copil, cât și de un adult, pentru adulți este suficient să-l asezonați cu sare pe farfurie și să amestecați.
Aveți nevoie de:
1 cană de orez arborio sau orez destinat pentru pregătirea orezului cu lapte (milchreis)
1 sfeclă roșie mai mică
2 căni de supă de vițel nesărată
puțin parmezan ras
unt
Procedura:
1. Înlăturați rădăcina și frunzele de pe sfecla roșie, spălați-o și puneți la fiert (sfecla o fierbeți într-o oală descoperită).
2. Într-un bol sau pe o tigaie prăjiți ușor orezul, adăugați supa, astfel încât să fie scufundat. Fierbeți amestecând continuu și adăugați supa, până când este complet moale (20 – 30 de minute în funcție de tipul de orez și cantitatea de lichid adăugat).
3. Curățați și mărunțiți cu mixerul sfecla roșie fiartă. Puneți-o în orezul fiert, amestecați, adăugați puțin unt și parmezan ras pentru a fi mai fin. Pentru adulți asezonați cu ulei de măsline virgin, sare și piper. Dacă gustul sfeclei roșii este prea pronunțat, pentru copii pilaful putem să-l facem mai fin cu puțin mascarpone sau iaurt alb.
Crema de mazăre
Supa fulger, pe care o veți fierbe literalmente din nimic și este gustoasă atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, este crema de mazăre.
Aveți nevoie de:
1 pachet de mazăre congelată, ideal blanșată
unt
cornuri mai vechi
opțional: mascarpone, slănină pentru adulți
Procedura:
1. Prăjiți scurt mazărea congelată pe unt. Nu o decongelați înainte de preparare, deoarece nutrienții s-ar pierde inutil în apa dezghețată.
2. Adăugați apa și fierbeți scurt (este suficient 5 – 10 minute, dacă aveți mazăre de calitate, tânără și moale).
3. Amestecați cu mixerul până devine netedă.
4. Pe o tigaie uscată prăjiți cornul uscat tăiat cuburi, puteți să stropiți cu puțin ulei de măsline. Puneți crutoanele în bol și pe tigaie prăjiți slănina tăiată cuburi, pe care o veți adăuga în supa pentru adulți împreună cu sarea.
5. Pe farfurie puteți să asezonați crema cu o linguriță de mascarpone.
Pomișori de broccoli
Când copilul nici nu vrea să audă de broccoli, încercați să i-l oferiți sub formă nemărunțită. Poate se întâmplă o minune!
Aveți nevoie de:
1 broccoli
puțin parmezan
ulei de măsline
Procedura:
1. Împărțiți broccoli în floricele, fierbeți scurt sau aburiți.
2. Presărați cu parmezan, stropiți cu ulei de măsline și coaceți scurt în cuptor, să se înmoaie, dar în același timp să rămână frumos verde.
3. Serviți pomișorii încă calzi. Copiii îi pot înmuia în smântână acră.