Supă de zucchini cu țelină, sufleu rapid de spelta, nudli de batate cu scorțișoară și iaurt

100 cele mai gustoase rețete pentru copii 16

Supă de zucchini cu țelină, sufleu rapid de spelta, nudli de batate cu scorțișoară și iaurt

Astăzi am pregătit pentru Dvs. rețete pentru un meniu de prânz complet și cu desert. Este fără carne, dar la copiii mai mici puteți să adăugați în supă un ou sau o bucățică de carne de vițel, pentru a acoperi necesitatea zilnică de fier. Dacă folosiți în sufleu fructe cu boabe de culoare închisă, vor primi fier și sub această formă. Să vă fie de bine!

Supă de zucchini cu țelină

Aveți nevoie de:

1 ceapă mai mică

1 lingură unt ghee

1 zucchini (mai mare sau 2-3 zucchini mai mici)

o bucățică de țelină (dacă ați introdus deja țelina la copil și nu este alergic la aceasta) ATENȚIE, țelina este alergen!

ou sau o bucățică de carne de vițel fiartă pentru completarea fierului

Procedeul:

1. Căliți scurt ceapa pe untul ghee, adăugați țelina răzuită pe o răzătoare cu găuri mari (o bucată mică este într-adevăr suficientă, întrucât țelina este aromată) și zucchini decojit și tăiat cuburi (zucchinii mici în calitatea bio este suficient să le tăiați, nu trebuie să le decojiți).

2. Prăjiți scurt și turnați apă peste. Fierbeți până când legumele sunt complet moi. Apoi puteți să adăugați oul (bateți-l cu furculița și turnați încet în supă și lăsați-l să fiarbă scurt).

Sufleu rapid de spelta

Aveți nevoie de:

1 cană făină spelta

1 ou

1/4 cană lapte

1/4 cană ulei de nucă de cocos topit sau unt

1/4 cană sirop de curmale sau o banană zdrobită pentru îndulcire

1/2 plic praf de copt fără fosfați

fructe de sezon sau congelate după gust

Procedeul:

1. Bateți oul, adăugați siropul de curmale, uleiul de nucă de cocos topit și amestecați.

2. Adăugați făina în care ați amestecat praful de copt. Puneți amestecul de făină în ingredientele lichide și turnați pe o tavă de copt mică (jumătate din dimensiunea tăvii de copt clasice (în ambele cazuri utilizați hârtie de copt).

3. Deasupra așezați fructele și puneți la copt în cuptorul încălzit la 180 de grade. Coaceți 30 – 50 minute în funcție de performanța cuptorului și în funcție de cât de suculente sunt fructele pe care le folosiți. Sufleul ar trebui să fie ușor auriu -maroniu.

Nudli de batate cu scorțișoară și iaurt

Aveți nevoie de:

1 batat mai mare fiert (puteți să-l fierbeți tăiat direct în cuburi, economisește timp – este fiert mai repede)

o jumătate lingură de scorțișoară

1 ou

făină ochiometric – atât, încât nudli să nu fie prea tari, dar nici să nu se destrame la fiert (consistența aluatului ar trebui să fie la fel ca și în cazul celor clasice)

iaurt alb

Procedeul:

1. Fierbeți batatul și lăsați-l să se răcească. Zdrobiți-l cu furculița, adăugați scorțișoara, oul și treptat adăugați făina și frământați aluatul. Făină întotdeauna mai puțin, să nu fie prea tari. Dacă aluatul vi se pare prea gros, subțiați-l cu puțină apă fiartă.

2. Cu ajutorul aparatului de făcut nudli sau cu ajutorul unei lingurițe mici faceți nudli, pe care le veți fierbe în apă clocotită ( după ce ies la suprafață lăsați-le să mai fiarbă câteva minute), scurgeți și serviți cu iaurt alb.

Nudli de batate cu scorțișoară și iaurt
0 0 votes
Article Rating