Sunt momente în care realizăm că ar trebui să mâncăm mai sănătos sau să facem alte alegeri atunci când vine vorba de dieta noastră. Și, totuși, de cele mai multe ori nu facem aceste modificări atunci când simțim că ar fi bine. Intrăm în bucătărie, mergem la frigider și scoatem din el aceleași alimente ca de obicei.
Mulți dintre noi au amânat mâncatul sănătos fie pe termen nedeterminat, fie până când vor avea mai mult timp, bani sau chef. Dar acest lucru se întâmplă de obicei pentru că ne ghidăm după niște mituri despre mâncarea sănătoasă care nu sunt reale. Care sunt acestea și cum putem să trecem peste ele?
1. E scump să mănânci sănătos
Dacă asociezi mâncarea sănătoasă cu cea bio, eco, organică, trebuie să știi că de fapt nu despre asta e vorba. Poți mânca sănătos alegând alimente mai puțin sau deloc procesate și ingediente de la producători locali. Este preferabil să alegi alimente care cresc în zona ta, înaintea celor care sunt aduse de la mii de km distanță. Primăvara poți aduce un strop de culoare în farfuria ta și să faci alegeri sănătoase optând pentru verdețuri precum ceapa verde, spanac, lobodă, urzici și altele. Pe care nu trebuie neapărat să le cumperi de la magazin, le poți culege din grădină de la țară sau le poți crește chiar în ghivece pe balcon cu costuri minime.
2. Durează mult să pregătești o masă sănătoasă
Te gândești la o masă sănătoasă ca la ceva laborios de preparat, la mult timp petrecut în bucătărie. Dar adevărul este că poți pregăti un mic dejun, prânz sau cină sănătoase în doar câteva minute. Un mid dejun sănătoase poate fi alcătuit din iaurt cu fulgi de ovăz sau ouă fierte cu avocado. Pentru prânz poți opta pentru piept de pui la grătar sau pește și o salată de verdețuri. Iar cina poate fi alcătuită din humus cu feliuțe de legume crude – morcov, ardei. E simplu, sănătos și efectele asupra siluetei vor fi vizibile în scurt timp!
3. Gustările sunt mai delicioase
O merdenea, o eugenie, un croissant cu ciocolată, o pungă de covrigei. De cele mai multe ori acestea sunt gustările pentru care optăm în cursul zilei. Știm că nu sunt sănătoase, dar sunt atât de gustoase și alternativele mai sănătoase sigur nu sunt delicioase. Ei, bine, acesta este doar un mit și o chestie de obișnuință. Dacă mâncăm aceleași produse în fiecare zi, este normal să ne obișnuim cu gustul. Dar dacă scoatem dulciurile rafinate din alimentația zilnică, vom remarca destul de rapid că morcovii sunt dulci și o gustare ușoară și că fructele sunt chiar dulci.
4. E important să mănânci puține calorii și nu contează ce mănânci
În zilele noastre este la modă să înnumărăm caloriile. Este o metodă destul de simplă de a ne ține sub control greutatea și sunt multe aplicații pentru mobile care ne fac treaba ușoară. Dar faptul că mănânci sub un anumit număr de calorii nu înseamnă că nu contează ce mănânci. De exemplu, o felie de pizza are în jur de 350 calori. Un număr puțin mai mic de calorii îl poți obține dintr-o jumătate de avocado și 2 ouă. Și corpul tău cu siguranță va beneficia mai mult de grăsimile sănătoase și proteinele din avocado și ouă, decât din grăsimile saturate și excesul de sare din felia de pizza.
5. Grăsimile trebuie evitate dacă vrei să mănânci sănătos
Am menționat deja grăsimile sănătoase din avocado. Ceea ce mulți oameni nu știu este că avem nevoie de grăsimi sănătoase pentru funcționarea optimă a organismului. Grăsimi sănătoase găsim atât în surse de origine animală, cât și în surse de orgine vegetală. Puteți alege să consumați puțin unt sau smântână ca parte a unei diete sănătoase, dar și ulei de cocos sau ulei de măsline. Nucile și semințele conțin și ele grăsimi, dar sunt preferabile unor gustări nesănătoase pentru că oferă o senzație de sațietate pe termen lung.