Tortul de morcovi este o prăjitură clasică care va încânta pe toți – iubitorii de dulce care pot să mănânce caramelul cu o lingură mare, dar și pe cei care preferă note mai puțin dulci. Se spune că din cauza compromisului nu va fi mulțumită nicio parte, dar această rețetă vă va convinge asupra contrariului. Pregătiți un tort de morcovi, care va fi potrivit de dulce, astfel va ieși în evidență gustul morcovului în sine, care va fi învelit într-un aluat delicios cu migdale. Cum se face?
Ce vă trebuie pentru tortul de morcovi
- 250 g zahăr
- 60 g făină
- 300 g morcovi
- 300 g migdale
- 5 ouă
- 1 linguriță coajă de lămâie
- 1 linguriță praf de copt
- sare
- rom
Cum să pregătiți torul de morcovi
1. Curățați morcovii, apoi îi spălați și radeți grosier. Zdrobiți migdalele, eventual le tocați fin.
2. Într-un bol mai mare bateți ouăle cu zahăr până obțineți o spumă pufoasă. Adăugați morcovii, migdalele, făina, coaja de lămâie, praful de copt, un vârf de sare și rom după gust. Amestecați totul foarte bine și turnați aluatul într-o formă de tort (24 cm) unsă cu unt și tapetată cu făină.
3. Încălziți cuptorul la 180 °C și coaceți tortul aproximativ o oră.
4. Verificați dacă tortul de morcovi este gata cu ajutorul unei scobitori. Dacă aluatul nu se lipește de scobitoare, tortul poate fi scos și lăsat să se răcească.
Tempo sfat: Preferați prăjituri mai dulci? Atunci puteți să îmbrăcați tortul de morcovi în glazură de zahăr. Cum? Amestecați bine 200 g zahăr pudră cu zeamă de lămâie pe care o veți adăuga după nevoie. Încercați să faceți o glazură groasă, apoi o turnați deasupra torului, întindeți și neteziți.